Misterul Irimescu ramane nedezlegat

DESCRIERE Cine a fost Valeriu Irimescu? Iata o intrebare la care raspunsul este unul complex. Am putea aminti, de pilda, ca intr-o zi de decembrie 1968, cotidianul francez „L'Equipe” a titrat chiar pe prima sa pagina cu litere de-o schioapa: „Bucarest: Irimescu 15 France 14”. Un titlu sugestiv. Un titlu omagiu adus rugbystului care marcase toate punctele, 15, intr-o istorica victorie repurtata de Romania in fata Frantei.

Valeriu Irimescu (1940-2026) a fost un sportiv de clasa, dar mai ales un antrenor de geniu. Campion al Europei cu Grivita, ca jucator, a obtinut titlul continental si cu Romania, dar de pe banca tehnica a acesteia. Despre sportivul format de poetul-antrenor Tudor George „Ahoe” s-au scris numeroase articole in decursul timpului. Iar ziaristul britanic de origine romana Chris Thau i-a dedicat o serie, recent, pe site-ul RFI.

Asa a aparut, de altfel, ideea unei lucrari despre Valeriu Irimescu. O intrebare ridicata de George Straton, fost presedinte al Federatiei Romane de Rugby, presedinte fondator al Fundatiei pentru Formarea si Educarea prin Sport a Tinerilor (FEST): „Chris, de ce nu faci o carte? Si asa a aparut cartea, care este scrisa intr-un stil mai putin narativ si mai mult jurnalistic. Iar jurnalistul Chris nu se dezminte. Cartea are dincolo de unicitate precizia evenimentelor, a datelor, dar nu este scrisa dupa alte carti, ci este foarte bine documentata”.

Despre lucrarea aparuta sub egida Fundatiei pentru Formarea si Educarea prin Sport a Tinerilor (FEST), Chris Thau a spus la lansarea gazduita de Muzeul Sportului din Bucuresti ca a jucat rolul scribului din Antichitate: „Am vrut sa relatez ceea ce mi s-a spus. Cred ca acesta este, probabil, secretul cartii. Irimescu nu apare personal decat in cateva momente. Sunt cateva citate. El este personajul despre care vorbesc altii. Prietenii, jucatorii si capitanii cu care a lucrat, oamenii din jurul lui din rugby. (...) Lucrul care l-a facut pe Irimescu sa iasa in fata a fost misterul lui. Adica nimeni din cei care se afla aici, cu exceptia acestei doamne minunate, fiica lui, nu l-a cunoscut in totalitate. A existat tot timpul un mister, ceva. Era atat de tacut, de ganditor, cu ochii aceia albastri care parca te strapungeau si vedeau dincolo de tine. Avea ceva, daca e sa ne raportam la aceste zile, de Mesia. Ceva mesianic. A fost special in tot ceea ce a facut. Irimescu a plecat acolo unde ne vom duce cu toti si a lasat in urma un mare gol si un semn de intrebare. Cine a fost Irimescu?! Si misterul ramane”.

De asemenea, autorul lucrarii a precizat ca titlul initial al acesteia era „Irimescu si ai sai”. Cu referire la cei care l-au inconjurat, aceasta grupare de oameni mari internationali. „Apropiindu-ma de finalul cartii, o persoana care m-a ghidat, care mi-a tinut mana, care s-a declarat nemultumita sau incantata de cum se potriveau fotografiile cu textul, de pilda, Cristina Straton, cea care a fost redactorul, tehnoredactul cartii, mi-a spus: <<;Nu-mi place cum se termina cartea... A plecat in Franta, si? Titlul e bun, dar parca nu destul de puternic>>. Misterul Irimescu ramane nedezlegat este al doilea titlu al cartii. L-am descoperit in niste discutii cu doamna Irimescu”.

Autor al lucrarii despre Valeriu Irimescu, Chris Thau s-a nascut in Bucuresti, in 1946. A practicat „zeci de sporturi”, dupa cum declara intr-un interviu pentru Sport Total FM: „De la atletism, aruncarea ciocanului, disc pana la baschet. Eram in echipa de juniori de la Vointa. Am facut si scrima. Pentru pentatlon modern. Si, bineinteles, la un moment dat am inceput sa joc rugby. A venit un faimos antrenor de juniori. Centrul sportiv al Bucurestiului era Stadionul Tineretului, in prezent Arcul de Triumf. Acolo faceam si atletism, si rugby. Mai ales ca erau doua-trei terenuri de rugby. Si intr-o zi a venit un domn. Eram cu un prieten din copilarie si aruncam cu ciocanul. A venit acest antrenor sa se uite la noi si ne-a intrebat daca nu vrem sa incercam sa jucam rugby. Ne-am dus amandoi pe terenul de rugby si am inceput sa jucam. Habar n-aveam cum se joaca. Ne-a zis sa nu dam mingea inainte. Acest antrenor se numea Cornel Munteanu, un personaj celebru in lumea sportului juvenil. Era un foarte bun cautator de talente. Asta s-a intamplat prin anul 1962. Si am continuat sa joc rugby”.

Chris Thau a jucat rugby mai intai la Progresul Bucuresti, apoi la Politehnica si, ceva mai tarziu, la Farul Constanta. Ajuns in Anglia, a incercat sa devina antrenor: „Am facut chiar si un curs de antrenori la Bisham Abbey, dar mi-am dat seama ca, desi generoasa si complexa, meseria de antrenor nu era pentru mine. Pur si simplu nu aveam timp. Ca antrenor trebuia sa fiu cu echipa la sfarsit de saptamana, ori eu lucram foarte des in weekend. Una dintre cele doua trebuia sa cedeze! Dar nu m-am lasat sau, mai bine zis, sportul nu m-a lasat, si am continuat sa ma ocup de rugby ca jurnalist si fotograf sau chiar reporter de radio si televiziune, in mare masura datorita evolutiei tot mai promitatoare a echipei Romaniei, care, condusa de Irimescu, devenise o forta europeana, fiind una dintre cele 16 echipe invitate la prima Cupa Mondiala din 1987.

Aparitia Cupei Mondiale a fost un punct de cotitura in istoria rugbyului si a vietii mele. Imi aduc aminte ca intr-o zi, la Sydney, in Australia, Keith Rowlands, un fost international galez si Leu Britanic, care pe atunci indeplinea functia de Secretar al Federatiei Internationale (IRFB), mi-a facut o oferta pe care nu am putut s-o refuz! Doream oare sa lucrez alaturi de el ca ofiter de presa la viitoarea Cupa Mondiala, care era programata pentru 1995, in Africa de Sud?

Asa am devenit Ofiter de Presa la RWC 1995, dupa care am preluat si rolul de Director de Comunicare al Federatiei Internationale (IRFB), care pe atunci se mutase de la Londra la Bristol. O descriere simpla a acestui moment din viata mea a fost <<Am sarit din lac in put>>, desi nu evoca exact imensitatea problemelor cu care m-am confruntat, dintre care trecerea rugbyului la profesionism s-a dovedit cea mai dificila. Foarte curand a trebuit sa aleg din nou, intre activitatea de Director de Comunicare al Cupei Mondiale din 1999 si cea de Ofiter de Presa al Federatiei (WRU) aflata in acel moment in conflict cu principalele cluburi, ca sa nu mai vorbesc de constructia stadionului nou care, in sine, era o noua aventura, cel putin la fel de dificila ca si celelalte doua de mai inainte. Totul a mers asa pana in 2015, cand dupa Cupa Mondiala, m-am retras definitiv, la Penarth, in Tara Galilor, unde locuiam de mai multi ani si unde am devenit secretar al clubului de rugby din localitate”.

Cartea "Misterul Irimescu ramane nedezlegat" nu trebuie sa lipseasca din biblioteca ta! Comanda acum!